Despre noi

ANALESIA Kindergarten - "Ne pasă de evoluția și viitorul copiilor"
MAI MULT

ANALESIA Kinderzentrum

Programul Kreative Erziehung de peste 20 de ani!

ANALESIA Kinderzentrum susţine şi promovează Programul în limba germană Kreative Erziehung Kinderkompetenz, un program cunoscut şi apreciat de sute de copii şi parinţi incepând cu anul 2000 şi până în prezent, program în cadrul căruia toate activităţile se desfasoară exclusiv în limba germană.
În toţi acești ani, programul a fost permanent imbunătaţit şi adaptat nevoilor și evoluției fireşti ale societaţii şi copiilor, fiind promovat atât în cadrul unitaţii de invaţămant, Grădiniţa ANALESIA (ANALESIA Kindergarten), cât şi în cadrul programului de after school, clasele 0 – 4.

todespre

Suntem o alegere potrivită pentru a pune bazele educaţiei copiilor, într-un mediu care să le cultive un stil sănătos de viaţă şi să-i ajute să deprindă primele aptitudini necesare pentru şcoală şi viaţă.

Obiectivul Nostru

ANALESIA Kinderzentrum prin Programul Kreative Erziehung Kinderkompetenz, are drept obiectiv dezvoltarea competențelor de viață şi relaționare în limba germană pentru copii preşcolari şi şcolari şi urmareşte:

Însușirea Limbii Germane

Însușirea Limbii Germane

însușirea limbii germane de către copiii preșcolari pe parcursul primilor trei ani de studiu, perioada grădiniței, iar ulterior consolidarea cunoștințelor deținute de cei mici, prin continuarea Programului Kreative Erziehung pe perioada ciclului primar (clasele 0 -4), în programul de după scoală(after school);

Formarea Deprinderilor Necesare Vieții

Formarea Deprinderilor Necesare Vieții

cultivarea abilitaților și formarea deprinderilor atât de necesare vieții: deprinderea de a colabora, încrederea în sine, dorința de a contribui în cadrul familiei și comunității și curajul de a face față încercarilor vieții.

Ce spun părinții:

Testimonialele părinților ale căror copii sunt incrisi la ANALESIA Kinderzentrum.

Sponsori ANALESIA

Sponsorii ANALESIA Kinderzentrum